Cum alegi constructorul casei tale. Secrete pe care nu le stiai
Felicitari pentru ca ai decis sa construiesti o casa!
Plec de la premisa ca ai citit acest articol si ca ai vazut aceste proiecte de case( proiect 1, proiect 2). In multe articole de pe site am scris informatii valoroase despre lucruri pe care trebuie sa le stii inainte de a demara constructia casei.
Am dat chiar si niste preturi reale despre costul materialelor de constructii. Te sfatuiesc sa le citesti si apoi, daca nu esti lamurit, sa revii aici.
Asadar marea zi a venit si trebuie sa alegi pe cine iti va construi casa. Ai grija cui spui da pentru ca de acest lucru depinde intreg procesul de constructie si implicit calitatea lucrarii. E la fel ca intr-o casatorie, daca divortezi si vrei o noua sansa este clar ca nu vei mai avea parte de domnisoare :)).
Adica, sa spun direct pe sleau, de cumva alegi mesteri ieftini si prosti care te vor dezamagi, de ii vei goni, va fi greu si scump sa gasesti pe altii sa continue. Eu unul nu as face asa ceva niciodata. De fapt, nu am facut asta nici chiar pentru sume destul de mari. E o chestie de mandrie.
Iata niste intrebari pe care trebuie sa le lamuresti inainte de a decide cine va fi alesul:
- Cine aduce dirigintele de santier? Daca constructorul se ofera sa faca asta este clar ca are blat cu acesta. Nu, dirigintele de santier trebuie angajat de catre tine ca sa te invete cum e corect sa fie construita casa, respectand proiectul.
- Cine se ocupa cu procurarea materialelor? Daca constructorul zice ca stie el unde sunt materiale ieftine si bune e posibil sa fie un interes la mijloc. Am vazut la viata mea zeci de situatii in care materialele cumparate de un propietar se reintorceau in depozitele de unde au fost procurate, uneori reintorcandu-se inca o data la acelasi beneficiar pentru ca primele nu au fost de ajuns. In cazul in care nu exista un deviz clar si in contract nu este specificat ca firma va construi cu materialele sale trebuie ca tu, proprietarul care doresti ca cele mai bune materiale sa intre in casa ta, sa te implici. In orice caz, este vorba de banii tai, asadar trebuie sa stii ca sunt cheltuiti cum trebuie.
- Cum se achita banii pe manopera? In lipsa unui contract ferm trebuie sa apelezi la mica intelegere. Atentie insa la plata pe etape. De multe ori constructorii vor plata pe etape dar se fac ca uita de avansul primit la inceputul lucrarii. Corect ar fi ca banii sa fie platiti in functie de mersul lucrarii.
- Cat este avansul pentru constructia casei ? Daca intalnesti si firme sau mesteri care nu vor avans, clar e ceva dubios la mijloc. Avansul este necesar pentru organizarea de santier si nu se poate incepe lucrarea fara acesta. Doar nu vrei ca cineva sa inceapa lucrarea din proprii bani. Cine nu cere avans va cere mai mult la cateva zile de la inceperea lucrarii.
- Casa la cheie sau la rosu? Sigur, te poti intelege cu cineva sa o construiesti la cheie. Doar ca va trebui sa treaca ceva vreme dupa finalizarea constructiei la rosu pana sa incepi la finisaje. Daca vei intalni firme sau mesteri ce iti vor garanta ca a ta casuta va fi gata in doua-trei luni ai faca bina sa spui pas. Fiecare manopera din constructii are un timp de maturare. Pur si simplu nu se poate sa se faca o operatiune dupa alta fara un timp de uscare.
- Cat dureaza constructia unei case? O casa la rosu se ridica in 2-3 luni, in functie de suprafata si de complexitatea proiectului. Si trebuie sa ai in calcul si vremea. Finisajele dureaza si ele cam tot doua-trei luni. Dar intre finalizarea lucrarii la rosu si inceperea finisajelor trebuie sa fie un timp de minim 3-4 luni. Altfel vei face cunostinta cu igrasia, umiditatea si fisurile din pereti.
La final iti pot spune cum as alege eu constructorul casei. Pentru mine, indiferent ca voi lucra cu o firma sau cu o echipa de mesteri, calitatea lucrarii va fi un punct de plecare.
Pretul detaliat pe fiecare manopera in parte, pe care constructorul mi-l va prezenta ar insemna un motiv temeinic de a accepta colaborarea. Pot verifica pe internet la orice ora daca preturile sunt prea mici sau prea mari si imi pot face o idee despre pretul total cu constructia casei.
Prezenta online a constructorului este si aceasta un factor pe care l-as lua in seama deoarece vreau sa vad un portofoliu. De fapt, principalul cuvant ce caracterizeaza asteptarile mele este> transparenta <. Si, nu in ultimul rand, comunicarea constructiva intre mine si constructor ar atarna serios in balanta.