Cum sa alegi cea mai buna tigla metalica pentru acoperisul casei

Cand ai ajuns la acoperis deja ti s-a luat o piatra de pe inima si parca te mai linistesti din zbuciumul zilnic in care te-ai scaldat inca de la turnarea fundatiei. Atentie insa sa nu faci o greseala foarte frecventa printre cei care isi construiesc o casa, chiar si eu ma gandeam uneori la asta. Greseala despre care vorbesc este alegerea unui sistem de acoperis ieftin si prost. Exista exemple atat la tigla metalica cat si la tigla ceramica. Secretul reusitei este informarea minutioasa inainte de a cumpara. Iar informatii utile si complet adevarate vei gasi si in acest articol.

Tigla ceramica sau tigla metalica? Eu am ales ce am considerat mai durabil si estetic. Da, tigla metalica mi se pare mai frumoasa, insa nu trebuie sa fii de acord cu mine. M-am gandit si la greutatea acoperisului dar si la etansietatea acestuia. Si chiar daca iti place tigla clasica pe acoperis totusi ar fi bine sa citesti experienta mea in alegerea acoperisului deoarece este 100% reala, fara inflorituri sau reclama mascata.

Da, la finalul lucrarii nu mai sunt foarte multi bani si ai tinde sa mergi pe ceva ieftin, ca oricum il poti schimba pe mai tarziu. Unii chiar renunta la anumite elemente cheie pentru acoperise moderne, de exemplu renunta la folia anticondens sau prind tabla direct pe astereala, fara sa mai puna sipci din lemn. Mare mare greseala.

Cel mai bun exemplu este aspectul caselor cu acoperisul stil tabla de sah unde o coala s-a decolorat mai repede decat vecina. Tipic pentru tabla tip tigla de 18 lei mp. Sau mai rau, tabla tip tigla luata de vant, deoarece condensul acumulat in ani de zile a facut ca scandura sa putrezeasca si suruburile sa nu mai aiba in ce strange. Da, am vazut si asta.

Cele mai cautate sisteme de acoperis din tara sunt cele cu tigla ceramica si din tigla metalica. Inca din faza incipienta a constructiei casei m-am documentat si am incercat sa cantaresc bine optiunile.

Am ales sa merg pe un acoperis din tabla tip tigla de calitate si am cerut oferte de la cei mai cunoscuti actori de pe piata. Nu am cautat cea mai ieftina tigla metalica dar am sondat si acea piata, mai mult din curiozitate. In ordine aleatorie prezint experienta mea cu cei contactati pentru a-mi face o oferta la tigla metalica. Vei putea vedea cat costa tigla metalica, accesoriile dar si cat este comisionul agentilor de vanzari cu care am negociat.

Tigla metalica Bilka. Au un site profi si o reputatie buna a produselor pentru acoperisul casei, cel putin a produselor din varf de gama. Este o tigla metalica fabricata de o companie romaneasca si este foarte important sa cumparam produse romanesti pentru ca economia sa progreseze si locurile de munca sa fie stabile. Am trimis email pe site-ul acestei firme si am primit oferta in cateva zile. Era avantajoasa la pret. Practic, la aceeasi grosime si aceeasi textura si culoare era o diferenta de 5 euro pe mp intre Lindab si Bilka. Dar de ce asa mari diferente? O sa vedeti daca aveti rabdare mai jos. Tin sa scot in evidenta profesionalismul agentului care m-a contactat.

Tigla metalica Caretta. Clar m-a cucerit. De la site-ul bine facut si pana la produsele frumos prezentate eram 90 % convins sa merg pe acest tip de tigla metalica. Au pe site un simulator de culori unde poti sa vezi cum va arata casa selectand modelul si culoarea tiglei metalice dar si a sistemului pluvial. Chiar mi s-a parut inedit sistemul lor pluvial rectangular.

Dar degeaba daca nu sunt onesti cum arata ca ar fi daca citesti pe al lor site. Un operator de-al lor, Andrei, foarte viclean de altfel, mi-a facut o oferta atractiva la telefon. Desigur, dupa ce am asteptat o saptamana un telefon de la ei. Dar pretul chiar era bun si eram dispus sa pun si pe garaj tigla metalica Caretta. L-am rugat sa imi trimita detaliat pe adresa de email oferta si cateva zile mai tarziu o primesc. Era oferta la gramada fara ca eu sa stiu cat costa fiecare element in parte.

Culmea este ca pe site-ul lor ei ne invata cum sa comparam ofertele de la mai multi producatori de tabla tip tigla pornind de la preturile per element. Totul este de fatada desigur. Nu ai cum sa compari daca nu ai oferte complete.

Dupa cateva zile ma suna iar Andrei si ma intreaba daca m-am hotarat. Eu ii spun ca oferta este buna dar inainte de a comanda trebuie sa vad detaliat pe ce dau banii. El imi spune ca imi va trimite pe email dar ca trebuie sa fiu de acord cu comanda ca sa poata sa imi trimita. Cum nu a cerut avans nimic ii spun ca sunt de acord in ideea sa pot vedea atat de ascunsele preturi la tigla metalica Caretta dar si la accesoriile indispensabile. Chiar eram curios sa vad pretul si denumirea fiecarui element pentru a-l putea compara. Iar de totul era in regula cu siguranta ca as fi cumparat, doar aveam nevoie de un sistem de acoperis.

Dar trec zilele si nu primesc nimic. In mod normal trebuia sa primesc imediat dupa inchiderea telefonului dar se apropia ziua venirii comenzii si nimic. Atunci am hotarat sa le dau email si le le spun ca anulez comanda, nu as fi vrut sa ii fac sa piarda timp si bani venind cu produsele la poarta iar eu sa nu le platesc din motive de calitate sau pret prea mare. Prea era dubios. Da-o naibii de treaba dar cine comanda ceva si plateste fara sa stie ce contine pachetul. Intr-un tarziu primesc email de la Andrei in care imi spunea ca asta e politica firmei.

O mare vrajeala deoarece cu doua luni inainte cerusem unui agent de vanzari Caretta din a alt judet o oferta similara, doar ca pe o tabla mai ieftina, si primisem raspuns detaliat. Deci se putea. Dar tabla ieftina Caretta Alpin de 0,5 era mai scumpa ca Bilka de 0,5. De aia am fost curios sa vad. Se aruncase prea mult omul la pret nestiind ca eu nu aveam nici etajul ridicat 🙂 .

De aceea te sfatuiesc draga cititorule sa ceri oferte de materiale de constructii cu mult timp inainte de a avea nevoie de ele, neparat detaliate pe email ca sa ai dovada scrisa asupra pretului. Apoi cere inca o data in perioada in care ai nevoie de ele. Fi inteligent deoarece sunt o multime de sacali care astepta sa te atace si sa te jupoaie de bani. Asadar, nu am ales tigla metalica Caretta din cauza unui agent de vanzari care a incercat sa ma insele. Probabil ca este platit la comision si, vazand ca un tip din varf de munte il abordeaza si ii vorbeste prieteneste, probabil ca a vrut sa profite de ocazie cat mai tare. Dar nu i-a mers.

Dar sa privim si partea buna a intamplarii, am obtinut o lista de preturi care erau secrete. Erau, ca de acum sunt publice aici. Ai mai jos doua imagini. Prima este cu oferta finala in care era inclusa si tabla pentru garaj, iar cea de-a doua este prima mea cerere catre un agent de vanzari al acestei firme. Te rog sa compari preturile intre elemente si sa observi ca in a doua oferta mi s-a propus o tigla metalica mai slaba care costa mult mai putin pe site-ul firmei mama. Si ta mai rog sa compari a doua oferta cu oferta de la Lindab, deoarece sunt la fel, ca si suprafete.

Tigla metalica Lindab. Toata lumea cunoaste acest brand. Este prima firma care a adus acest concept in tara noastra. Si de atunci multa lume a profitat de notorietatea lor. Eu de Lindab am auzit doar lucruri bune dar si faptul ca sunt scumpi. Cat de scumpi nu stiam deci am cerut oferta. Am lasat un mesaj pe site-ul lor si in scurt timp am fost contactat de un agent de vanzari din zona unde construiam casa. Dupa discutii constructive, in care am cerut cat mai multe detalii si sfaturi, am primit pe email oferta la tabla lindab pentru casa mea. Era intr-adevar cea mai scumpa. Pretul accesoriilor si a sistemelor de jgheaburi si burlane era mare, cca 35 % din intreaga suma. Puteti observa in printurile cu preturile ceva mai jos.

Tigla metalica Gerard. Este total diferita de restul tiglelor metalice de pe pe piata si, in opinia mea, imita cel mai bine tigla naturala de pe acoperisul casei. Se fabrica in module mici si are un sistem interesant de prindere. Dar a fost peste bugetul meu, mai scumpa decat tabla Lindab. Poate la urmatoarea casa.

Tigla metalica Wetterbest. Desi au un site bine structurat si e plin de reclame cu tigla lor metalica pe toate soselele patriei, eu nu am putut sa aflu mai multe despre produsul dorit deoarece nu s-au deranjat sa imi raspunda la  mail. Chiar mi-au placut doua produse de-ale lor, Wetterbest Colosseum si Wetterbest Plus. Poate cu alta ocazie.

Sfaturile mele inainte de a cumpara tigla metalica. Nu lua ca pret de referinta oferta primita pe mp de la diversi producatori. De cele mai multe ori un pret mic la mp de tigla metalica ascunde un pret piperat la accesoriile fara de care nu poti monta pe casa respectiva tabla. Ma refer aici la folia anticomdens, suruburi, sorturi streasina, calcane, coame, frontoane, dolii etc dar si la sistemele pluviale complete.

Un ofertant serios iti va face oferta pe suprafata totala de acoperit nu pe suprafata acoperisului deoarece tabla tip tigla se imbina una peste cealalta si asta va creste suprafata reala necesara de cumparat.

Fiecare element trebuie sa fie prezentat clar in oferta cu pretul cu/fara tva. Daca un agent iti face o oferta la gramada trebuie sa iti pui intrebari si sa il suspectezi ca are ceva de ascuns.

Au aparut site-uri dubioase care vand pe internet, printre alte materiale de constructii, si tigla metalica. Tigla ieftina desigur. Dar ei nu au politici transparente, nu stii cine este producatorul si nu esti sigur de garantie. Se bazeaza doar pe conceptul de ieftin. Un astfel de site chiar m-a facut sa rad cand am vrut sa vad mai multe detalii despre cine il conduce. Priveste print screen-ul de mai jos si spune-mi daca ai curaj sa cumperi de la astfel de comercianti care nu stiu macar sa scrie corect.

Nu doar grosimea tablei trebuie luata ca etalon cand faci alegerea. Iti recomand sa te interesezi si ce greutate pe mp are tabla tip tigla respectiva dar si cat otel pe mp contine. Unii au obiceiul sa verifice doar cat zinc pe mp contine tabla. Dar toate au cam la fel. Iar otelul este inlocuit cu aluminiu,  care este mai usor dar se deformeaza foarte repede cand este calcata sau manevrata. Consider foarte importanta cantitatea de otel din tabla. Asta o face mai solida si mai rezistenta la calcat dar si la fenomene atmosferice extreme cum ar fi grindina.

Chiar daca este mai scumpa recomand tigla metalica mata. Este mai rezistenta in timp deoarece are stratul de vopsea mai gros. Si acoperisul casei arata mult mai natural.

Ce tip de tabla tip tigla am ales? Am ales tabla Lindab Nordic 400 mat. A fost oferta cea mai scumpa dar dupa cateva runde de negocieri cu agentul de vanzari am reusit sa obtin un pret mai bun zic eu. Cu tot cu sistemul pluvial( exceptand cateva elemente pe care agentul nu le-a pus in oferta)am iesit la un 13 euro pe metru patrat de tabla lindab cu accesoriile incluse. Deci nu lua etalon doar pretul tablei cand iti faci socoteala pentru acoperis.

Iata prima oferta primita de la agentul de vanzari tabla lindab. Aici era inclus si garajul.

Si iata si oferta finala unde am mai negociat cu agentul. Suprafata de acoperit a scazut deoarece garajul a fost lasat sa mai astepte putin. Observati ca unele elemente lipsesc datorita agentului care dorind sa imi ofere un pret la tabla cat mai mic a mai eliminat din elemente( elementele care fac legatura intre burlan si jgheab 4 la numar si capacele coamei, doua la numar). Dar tot este bine si asta nu a afectat din calitatea tiglei metalice comandate. Am precizat asta pentru ca tu sa fii atent cand vei cumpara tabla tip tigla.

Clar Lindab este cea mai solida tigla metalica. Asta am vazut cand am pus mana pe celelalte table ale concurentei. Otelul in cantitate mai mare o face mult mai solida. Am fost multumit si de faptul ca am putut cumpara foi de 6 metri lungime astfel incat sa nu fac imbinari. Daca la o tabla obisnuita de 3 metri lungime apareau cute cand o manevrai si nu puteai sa o calci prea tare trebuie sa afli ca la tigla metalica lindab montata de mine, chiar daca o foaie avea 6 metri, nu am vazut asa ceva. Trei persoane au fost suficiente pentru un montaj facil. Sunt multumit ca am montat tigla metalica Nordic 400 Lindab pe acoperis.

Sper ca ai ramas pana la final pe acest articol. Daca ti s-a parut util il poti distribui pe retelele de socializare.

5 thoughts on “Cum sa alegi cea mai buna tigla metalica pentru acoperisul casei

  1. Și eu tot Lindab am pe casa și sunt foarte mulțumit.Am pus un rest de tabla ca protecție pentru gard pe interior la țarcul pentru ciine,de 6 ani urinează pe tabla și nu sa făcut vreo schimbare la culoare sau altceva .O recomand….

  2. Ma bucur ca ai ales Lindab ptr casa ta daca ai… însă ce ai pățit cu agentul nu e păcăleală nici înșelăciune e doar neștiință ta, nu putea sa ti transmită detaliat daca nu ai plătit un avans , omul ti a facut un total general de x romi. Alegi calitatea dar te uiti la metrul pătrat atunci ia la metru sau la kg. Caretta nu se vinde la metru pătrat.. Cumpara un brand nu un kg sau metru…sper ca înțelegi!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *